Anunțul zilei pentru cei care au card și cont bancar: se întâmplă în România și de acum e oficial

de: Andrei Simion
22 10. 2020

Pe măsură ce românii au adoptat internet banking și mobile banking, era timpul de-o schimbare mai mare. Acum, aceasta ar putea fi făcută, în sfârșit.

De câțiva ani, ING Bank oferă opțiunea de-a trimite bani altor persoane, din contul tău bancar, direct printr-un număr de telefon fără nevoia unui IBAN. Opțiunea funcționează între conturile deschise la ING. Dar alte bănci din România n-au accelerat însă la fel de mult în zona asta, pe cât te-ai fi așteptat.

Acum, serviciul Transfond susține că rezolvă această problemă. A anunțat că ooferă posibilitatea inițierii simplificate de plăți între două conturi deschise la bănci diferite doar pe baza numărului de telefon. Se face totul prin intermediul serviciului AliasPay. Acesta este un serviciu de tip SPL (Standardised Proxy Lookup) care permite inițierea de plăți pe baza unui alias (numărul de telefon mobil) pe care cel care face plata îl cunoaște la momentul inițierii acesteia

Cum funcționează serviciul pentru românii care au cont bancar?

AliasPay realizează corelarea, pentru furnizorii de servicii de plată, între nume și numărul de cont IBAN al beneficiarului plății, notează Economica. AliasPay va fi alimentat de către banca beneficiarului și interogat de către banca inițiatorului unei plăți. Nivelul de securitate și disponibilitate al serviciului este similar cu cel asigurat pentru funcționarea Casei de compensare a plăților interbancare, Transfond punând la dispoziție, de asemenea, un timp de răspuns la interogări mai mic de două secunde.

Printre avantajele utilizării soluției AliasPay de către băncile sau furnizorii de servicii de plată se numără: costuri reduse cu rețelele de comunicații (reutilizareTFDNet), siguranță operațională, eficiență, asigurarea interoperabilității la nivel SEPA fără a necesita dezvoltări de către participant, arhivare electronică, HelpDesk disponibil permanent.

În ceea ce privește ajutorul pentru tine, ei bine, nu trebuie să mai știi contul IBAN. Iar astfel, transferurile rapide ar fi, în sfârșit, disponibile și între conturi bancare diferite.

Ce vedem acum, cu un astfel de demers, e dezvoltarea zonei fintech în zona bancară. Orange Money, Revolut, Monese și alți jucători au început deja să-și facă simțită prezența în piață.